Ziua fetelor și femeilor în Știință și Tehnologie - Povești de Succes Ziua fetelor și femeilor în Știință și Tehnologie - Povești de Succes

Ziua fetelor și femeilor în Știință și Tehnologie - Povești de Succes

GirlPower în Tech


În fiecare an, pe 11 februarie, de Ziua Fetelor și Femeilor în Știință și Tehnologie avem cel puțin 3200 de motive să sărbătorim. Le urăm la mulți ani  tuturor colegelor noastre care au  adevărate povești de succes și cărora le mulțumim pentru implicarea și dedicarea lor.

Astăzi vă invităm să descoperiți 7 dintre aceste  povești. 

Le veți cunoaște pe Flavia,  Antonia, Andreea E.,  Andreea S., Alina, Mădălina și Laura. 

3, 2, 1.... Start

 

Flavia Tudoran – Stamping Business Project Manager- Mixul perfect între seriozitate, umor și echilibru

Seriozitate, echilibru și umor, așa am descrie-o pe colega noastră, Flavia în doar trei cuvinte. Flavia este o persoană care emană o energie aparte, una care atrage oamenii și poveștile ca un magnet. Dacă petreci doar câteva minute în preajma ei, înțelegi rapid care este formula succesului în tehnologie. Și, surprinzător, nu doar de la ea, ci și de la cei din jurul ei, pentru că in jurul Flaviei, atmosfera este mereu încărcată de particule de respect, seriozitate și mult umor. Aceste particule sunt esențiale în formula succesului ei. 

Povestea Flaviei este una despre perseverență și excelență, demonstrând că adevăratul succes vine din dedicare și o viziune bine definită. Ea este un exemplu viu al faptului că, prin muncă asiduă și leadership inspirat, orice provocare poate fi transformată într-o oportunitate de succes. După o experiența solidă ca method engineer, rol pe care l-a avut timp de 7 ani și în cadrul căruia și-a perfecționat abilitățile, Flavia  a preluat  rolul de project manager, devenind „arhitectul” din spatele succesului multor proiecte complexe. De la fazele inițiale ale unui proiect până la viața serială a sculelor de ștanțare, ea a coordonat echipele, asigurându-se că fiecare detaliu este perfect. Cu o viziune clară și multă determinare, Flavia a transformat obiectivele de calitate, cost, termene, siguranță și performanță industrială în realitate.

 

Antonia Bărăscu – Șef Proiect Performanță Montaj, Departament Montaj-  E important să-ți găsești Locul Potrivit

Antonia și-a imaginat mereu un loc special pentru ea în lumea profesională. Încă de mică, visa la un loc unde să-și poată pune în valoare abilitățile și pasiunea pentru a face o diferență. A început să-l caute cu entuziasm, dar a descoperit că drumul nu era deloc liniar.

Pe măsură ce explora diferite oportunități, Antonia și-a dat seama că locul pe care și-l imaginase inițial nu era neapărat cel potrivit pentru ea. A trebuit să se reorienteze, să învețe lucruri noi și să se pregătească temeinic pentru a-și găsi adevăratul loc. Cu fiecare pas, devenea tot mai clar că succesul nu înseamnă doar atingerea unui obiectiv, ci și adaptare și evoluție permanente.

În cele din urmă, Antonia a găsit locul perfect pentru ea – un loc unde abilitățile și pasiunea ei se îmbinau armonios. Performanțele ei excepționale au atras după sine multe alte oportunități, deschizându-i uși una după alta. Astăzi, Antonia este Șef Proiect Performanță Montaj  în Departamentul de Montaj. Pentru cei 1800 de colegi, care asamblează vehiculele noastre zilnic, Antonia este cea care se asigură că fiecare își găsește locul potrivit. Ea știe cât de important este ca fiecare membru al echipei să se simtă valorificat și să contribuie la succesul comun.

 

Alina-Irina Sandu – Manager Process Organization & Support Functions- Arta de a îmbrățișa oportunitățile

Alina și-a pus întrebările pe care mulți dintre noi le avem la început de drum: „Care e domeniul care mi se potrivește cel mai bine? Care e meseria visurilor mele? Cum să încep?" Aceste întrebări pot pune o presiune considerabilă pe umerii oricărei persoane aflate la începutul carierei.

Cu toate acestea, Alina a descoperit că nu trebuie să existe un singur domeniu sau o singură meserie a visurilor. În loc să se limiteze la o singură activitate, ea a îmbrățișat ideea că există multe domenii în care poate străluci și că fiecare nouă provocare îi oferă oportunitatea de a se descoperi pe sine.

Pe parcursul carierei sale, Alina a întâlnit numeroase oportunități care au apărut exact atunci când era pregătită pentru ele. A început ca asistent cumpărări, unde în doar 3 luni a reușit să își facă remarcate dedicarea și competențele. De-a lungul timpului, Alina a ocupat diverse funcții în cadrul companiei, fiecare experiență nouă  ajutand-o să se dezvolte și să devină mai curioasă la ce îi rezervă viitorul. În prezent este Process Organization & Support Functions Manager, coordonând cu măiestrie funcțiile  suport și organizarea proceselor.

Astăzi, Alina este un exemplu de curaj și adaptabilitate. Ea ne arată că succesul nu înseamnă să găsești un singur loc unde să strălucești, ci să fii deschis la multiple oportunități și să te lași ghidat de curiozitate și pasiune. Povestea ei este una motivațională, care ne amintește că fiecare pas pe care îl facem ne aduce mai aproape de a ne descoperi adevăratul potențial.

 

Andreea Enache - Agile Business Analyst & Data- De la Finanțe la IT

Andreea este un exemplu viu al zicalei „Ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple." 

Cu o carieră impresionantă, atât în domeniul financiar, cât și în IT, Andreea a reușit să îmbine aceste două lumi aparent diferite pentru a crea soluții inovatoare și eficiente. Încă de la început, Andreea a fost fascinată de ambele domenii.            

Întrebările "Do you speak Finance? Do you speak IT?" nu erau doar retorice pentru ea, ci o realitate zilnică. Ea vorbea fluent ambele „limbi" și a folosit această abilitate pentru a-și construi o carieră de succes.

 Povestea Andreei este despre cum te poți reinventa pe drumul tău spre succes, despre cât de fascinant este să vezi un subiect din toate unghiurile sale – întâi din perspectiva de client, iar apoi din perspectiva echipei de IT care dezvoltă aplicația de care te-ai bucurat.

Ea  a învățat că succesul nu vine doar din cunoștințele tehnice, ci și din capacitatea de a vedea lucrurile din perspective multiple și de a te adapta la schimbări. Cu determinare și flexibilitate, poți atinge orice obiectiv și poți transforma orice vis în realitate.

 

Mădălina-Elena Mavrodin - Upstream Strategic Function Team Leader-  Despre pasiune, inovație și comanda cutiei de viteze

Pasiunea pentru ceea ce face și dorința de a fi, în fiecare zi, un pic mai bună decât ieri sunt ingredientele esențiale ale  povestii ei de succes. Mădălina perfecționează permanent mecanismele comenzii cutiilor de viteze ale vehiculelor noastre. Astfel, se asigură că fiecare element și fiecare clic contribuie la o experiență de condus excepțională. Inginer energetician la bază, ea coordonează cu măiestrie perimetrul responsabil de cablurile pentru cutia de viteze și schimbător, asigurându-se că fiecare detaliu tehnic este perfect aliniat. Cu  o atitudine empatică, ea este prietenoasă și deschisă, câștigând respectul și încrederea echipei sale.

Totuși, când vine vorba de luarea deciziilor, Mădălina devine hotărâtă, obiectivă și bine documentată. Povestea ei este despre echilibru între empatie și determinare, demonstrând că un lider adevărat poate fi atât prietenos, cât și ferm. 

Pentru Mădălina, fiecare zi este o oportunitate de a învăța și de a inova. Ea crede că succesul nu se măsoară doar în realizările profesionale, ci și în micile îmbunătățiri pe care le aduce în fiecare zi. Fiecare provocare este o șansă de a se dezvolta și de a contribui la crearea unor soluții tehnice de top.

 

Andreea Ștefănescu - Team Manager, Pregătire Proces Montaj- Fiecare pas, oricât de mic, contează

Povestea Andreei a început cu o pasiune pentru tehnologie și o dorință de a învăța și de a excela.  

Pe măsură ce a avansat în carieră, a descoperit că succesul nu vine doar din cunoștințele tehnice, ci și din abilitatea de a lucra în echipă și de a vedea imaginea de ansamblu.  Acum coordonează echipa în cadrul căreia și-a început activitatea în compania noastră în urmă cu cațiva ani. Ea și echipa ei știu exact când și cum trebuie montat fiecare ansamblu, fiecare piesă, fiecare șurub la toate vehiculele noastre. Ei pun în practică și adaptează în fabricație tot ce s-a gândit în spatele unui proiect.

Parcursul profesional al Andreei este definiția succesului. Ea a învățat că fiecare pas, oricât de mic, contează. Fiecare provocare este o oportunitate de a învăța și de a se perfecționa. Andreea a reușit să îmbine pasiunea pentru tehnologie cu dorința de a fi mereu mai bună, iar rezultatele sunt evidente.

Pentru Andreea, succesul nu este doar despre realizările profesionale, ci și despre impactul pe care îl are asupra echipei și a produselor pe care le dezvoltă. Ea ne arată că, indiferent de cât de complicat poate părea un proces, cu dedicare și muncă în echipă, orice este posibil.

 

Laura Ghiță - International Projects Digital Hub, Senior Manager-  Take A(l)titude - Curajul de a visa și de a acționa

Povestea Laurei este despre curajul de a visa și determinarea de a acționa. Ea ne arată că, indiferent de cât de mari sunt visurile noastre, ele pot deveni realitate dacă suntem dispuși să muncim pentru ele și să ne adaptăm pe parcurs. Laura este un exemplu de cum atitudinea și acțiunea pot transforma visurile în succes. 

Laura  a descoperit că ingredientul cel mai important din formula succesului este "Take A(l)titude" – să ai curajul să visezi și, în același timp, să iei atitudine și să acționezi. Pentru Laura, visurile nu se împlinesc singure. Este esențial să le scrii în caiețelul de dorințe, dar la fel de important este să te gândești la pașii pe care trebuie să îi faci pentru a le transforma în realitate

Laura a visat la  jobul dorit, a acționat, aplicând la acesta  și a ajuns ulterior  în echipa IT de la Dacia. De atunci, a crescut și s-a dezvoltat odată cu compania, implicându-se în proiecte IT de logistică, salarizare și multe altele. De-a lungul timpului, a luat decizii dificile și a trecut prin proiecte de schimbare,  dar și-a stabilit obiective clare și a lucrat constant pentru a le atinge. În prezent, Laura coordonează echipele care se ocupă de actualizarea și dezvoltarea aplicațiilor IT necesare livrării pieselor către clienți și celor necesare colegilor de la inginerie în concepția și proiectarea vehiculelor.

 Laura știe că este important să verifice periodic, dacă este pe direcția bună și dacă este necesar să își adapteze planul. Flexibilitatea și capacitatea de a se ajusta la noi provocări sunt esențiale în călătoria spre succes.

 

În concluzie, aceste povești de succes ale celor șapte colege minunate ale noastre ne demonstrează încă o dată că, indiferent de provocările întâmpinate, cu pasiune, curaj și determinare, orice femeie poate avea o carieră de succes în domeniul științei și al tehnologiei. 

Ce le unește pe colegele noastre? Pasiunea pentru inovație, tehnologie, știință și poveștile inspiraționale despre proiectele noastre și despre #AmazingAutoMakers. Dincolo de asta, le mai unește și pasiunea de a insufla tinerelor studente  dorința de a-și urma visurile.

 

Colegele noastre au participat la  SHE DRIVES SCIENCE – conferință dedicată  tinerelor studente din domenii tehnice, cărora le  împărtășim  poveștile  adevărate, fără filtre, ale colegelor și invitatelor noastre. La edițiile organizate în 2024  am povestit despre ingredientele succesului, dar cel mai important, am invățat că succesul nu vine atunci când îți limitezi provocările, ci atunci când provoci limitele.     

Cum li s-a părut  colegelor noastre participarea la She Drives Science? 

Flavia: „A fost o experiență incredibilă. Am avut ocazia să discut despre echilibrarea vieții profesionale cu cea personală și să împărtășesc formula mea pentru succes. M-am simțit cu adevărat conectată cu fetele. Participarea la acest eveniment le poate oferi tinerelor care își doresc o carieră în tehnologie și nu numai, perspective valoroase și strategii pentru a-și alege  cariera, dar și pentru a-și găsi un echilibru în viața personală".

Antonia: „Participarea la She Drives Science a fost o oportunitate extraordinară de a împărtăși povestea mea și de a inspira alte fete să își găsească locul în industria tehnologiei. Am fost impresionată de energia și entuziasmul lor. Tinerele ar trebui să participe măcar o dată la o ediție a evenimentului pentru a vedea cât de multe oportunități există, atunci când vine vorba de o carieră în tech și pentru a se conecta cu mentori care le pot inspira și ghida în parcursul lor.”

Alina: „A fost o experiență plină de inspirație și motivație. Sfatul meu pentru tinerele care doresc să urmeze o carieră în știință și tehnologie este să nu renunțe niciodată la visurile lor. Perseverența și pasiunea sunt cheia succesului.Tinerele ar trebui să participe pentru a descoperi noi domenii de interes, pentru a  învăța și a se inspira de la doamne cu adevărate cariere de succes.”

Andreea E. : „Am fost mereu fascinată de modul în care tehnologia poate transforma viețile oamenilor. Această pasiune m-a inspirat să aleg o carieră în IT, unde pot contribui la dezvoltarea soluțiilor inovatoare.  Acesta a fost și sfatul meu pentru tinerele care au participat la She Drives Science, să-și urmeze pasiunile. Interacțiunea cu tinerele fete pasionate de tehnologie m-a inspirat să continui să promovez educația în IT și să sprijin, de ce nu, următoarea generație de programatoare.”

Mădălina:„She Drives Science a fost o experiență extraordinară pentru mine. Am avut ocazia să împărtășesc pasiunea pentru tehnologie, pentru inginerie și să discut despre importanța inovației în domeniu. Interacțiunea cu tinerele și schimbul de idei cu alte doamne din industrie m-au inspirat să continui să îmi urmez visurile și să contribui în continuare la dezvoltarea tehnologiei. Participarea la acest eveniment le poate oferi fetelor încrederea și motivația necesare pentru a-și îndeplini visurile.”

Andreea S: „Pasiunea, dedicarea și dorința de a excela pot transforma orice provocare într-o oportunitate de succes.  Despre asta am povestit cu fetele în cadrul She Drives Science, eveniment care cred că este o oportunitate extarordinară pentru ele. Mi-aș fi dorit ca atunci când eram studentă  să fi avut ocazia să particip la astfel de evenimente. ” 

Laura: „A fost o plăcere să vorbesc la She Drives Science despre importanța curajului de a visa și de a acționa. Sper ca povestea mea să fi inspirat multe tinere să își urmeze pasiunile. Participarea la acest eveniment le poate oferi fetelor motivația și determinarea de a-și urma visurile și de a face față provocărilor.”

...................................

În 2024 au avut loc 2 ediții ale evenimentului She Drives Science, în  București și Pitești. 

Acestea au fost dedicate identificării proprietăților celui de-al 119-lea element din tabelul periodic - Su(Succesul), într-o carieră din domeniul tehnic.  Mai multe detalii sunt disponibile pe paginile dedicate din București și Pitești.

Totul a început în 2016, cu SHE DRIVES SCIENCE – Conferința în cadrul căreia prezentăm role models din cadrul companiei noastre, colege care au cariere cu rezultate extraordinare în domenii tehnice.     

 Vrei să te numeri printre următoarele #DriversofScience? Te invităm să te alături comunității She Science Community. Este locul unde tinerele se pregătesc pentru a-și construi o carieră de succes. Misiunea comunității este de a încuraja fetele care-și doresc să activeze în domenii tehnice și nu numai. Dincolo de toate acestea, vei afla prima când dăm startul unei noi ediții She Drives Science sau ce alte evenimente de interes pentru tine mai pregătim. Stai cu ochii și pe paginile noastre de Facebook și Instagramsă fii la curent cu noutățile.

Autori: Georgiana Flămîndu, Educational, D&I Project Manager și Iulia Ghinea, Employer Branding Intern  
​Sursă foto: arhivă personală 

Alte articole

Ziua fetelor și femeilor în Știință și Tehnologie - Povești de Succes Ziua fetelor și femeilor în Știință și Tehnologie - Povești de Succes
Ziua fetelor și femeilor în Știință și Tehnologie - Povești de Succes
#BrightBuyers- Meet Cătălin Cainamisir, Regional Supplier Performance Manager Cooling #BrightBuyers- Meet Cătălin Cainamisir, Regional Supplier Performance Manager Cooling
#BrightBuyers- Meet Cătălin Cainamisir, Regional Supplier Performance Manager Cooling
UNARTE @ Dacia Design Center UNARTE @ Dacia Design Center
UNARTE @ Dacia Design Center