DE LA ARISTOTEL LA ISO 37001 DE LA ARISTOTEL LA ISO 37001

DE LA ARISTOTEL LA ISO 37001

” - Ce faci?

- Bine. ”

 

Așa sună cele mai multe dintre conversații când doi oameni vorbesc la telefon sau pe whatsapp sau se întâlnesc undeva.
Oamenii fac bine, adică o duc bine, sunt bine, sănătoși, și fac bine și altora, membrilor comunității, ai societății, încercând să ducă o viață bună, frumoasă, împreună.
Daca v-ați plimba pe străzile Atenei în urmă cu 24 de secole, l-ați putea întâlni pe Aristotel. Ar putea fi alături de discipolii săi. Ar fi poate în drum spre Lykeion, propria lui școală, înființata în 334 î.Hr. L-ați auzi vorbind despre bine. 

„Orice artă şi orice investigaţie (a se citi cunoaşterea ce dirijează producţia, în înțelegerea de atunci), ca şi orice acţiune (morală) şi orice decizie, par să tindă spre un anume bine; de aceea, pe bună dreptate s-a afirmat că binele este cel spre care aspiră toate.”

Așa începe cartea Etica Nicomahica a lui Aristotel, vorbind despre binele spre care aspirăm și pe care dorim să îl facem cu toții. Cartea a fost concepută ca un manual de etică, adresându-se tinerilor instruiți la Academia lui Platon, unde Aristotel a fost student și apoi profesor, sau la Lykeion. Ar putea păși însă și alături de filozofi antici, matematicieni și oameni de știință, precum în fresca Școala din Atena, realizată de Rafael între 1509 și 1511.

Fresca decorează Camerele lui Rafael din Palatul Apostolic din Vatican, e o parte a unei comenzi a Papei Iulius al II-lea. În centrul frescei se află Platon în stânga și Aristotel în dreapta. Ambii au în mâini copii ale propriilor cărți, Platon ține Timeu și Aristotel ține Etica Nicomahica. Platon este bătrân, are parul alb, pășește desculț. Aristotel, matur, poartă sandale și haine scumpe. Platon, care a scris despre concepte precum adevărul, frumusețea și dreptatea, arată spre cer. Aristotel, mai preocupat de practică, face un gest spre pământ.

Ați trece apoi prin alte secole, acumulând multă învățătură și văzând lucruri care v-ar îmbogăți cunoștințele despre etică. Ați ajunge la începutul secolului 20, unde l-ați putea întâlni pe sociologul Max Weber, care a scris una dintre cele mai influente cărți, Etica Protestantă și Spiritul Capitalismului.

„Spiritul capitalismului” se referă la un set de valori, hard work și progres; lucruri de care vorbim des în lumea afacerilor. Pe la sfârșitul secolului trecut ați putea întâlni în România un anume Andrei Pleșu, care a publicat Minima Moralia. Elemente pentru o etică a intervalului. El scria „Iar etica e amenajarea lumii în vederea locuirii ei, e întemeierea unui spaţiu în care sufletul să se poată simţi ca şi cum ar fi acasă.” Încercam așadar să trăim promovând anumite valori, să facem binele si să locuim într-un spațiu în care să ne simțim bine.

Ați ajunge apoi în zilele noastre, în care oamenii doresc să arate că au nu numai competențe, ci și caracter; în greacă etikos înseamnă “despre caracter”. Iar companiile își conduc afacerile conform unui set de valori care însoțesc bunurile cu binele.

Grupul Renault aplică o Carta Etica, un Cod de conduită anticorupție, o Politică antitrust, o Politică de achiziții responsabile și un sistem de avertizare.

„Etica înseamnă toate regulile scrise și nescrise care ne ajută la identificarea și luarea deciziei corecte într-o anumită situație, cu discernământ și simțul responsabilității. Ea privește fiecare salariat al Grupului, indiferent de poziția lui ierarhică, de funcția și țara în care își desfășoară activitatea. Etica angajează și managementul de top, a cărui conduită trebuie să fie exemplară”, se arată în cuvântul de deschidere al Cartei Etice, semnat de Jean-Dominique Senard și Luca De Meo.

Cursuri de conștientizare etică și antifraudă sunt oferite în toate țările în care Groupe Renault operează. Didier Wisselmann, Director de Etică al Renault Group, spune: „Etica înseamnă o atitudine și valori care ne ghidează comportamentul și permit funcționarea sănătoasă a unei companii. Este în același timp o convingere, o atitudine, o reflecție, o interogare și o vigilență constantă. Stabilirea unor reguli clare și proceduri simple în slujba eticii comune este misiunea noastră.”

Datorită angajamentului tuturor echipelor sale, Grupul Renault a obținut certificarea ISO 37001.
Referință internațională în prevenirea și lupta împotriva corupției, această certificare reflectă angajamentul Grupului de a promova practicile etice și integritatea.

 

Alte articole

DE LA ARISTOTEL LA ISO 37001 DE LA ARISTOTEL LA ISO 37001
DE LA ARISTOTEL LA ISO 37001
Împreună putem construi o lume mai bună Împreună putem construi o lume mai bună
Împreună putem construi o lume mai bună
La caravane des ètudes et des carrières francophones en Roumanie 2023-2024 La caravane des ètudes et des carrières francophones en Roumanie 2023-2024
La caravane des ètudes et des carrières francophones en Roumanie 2023-2024